Am invatat atat de multe incat nu imi mai place nicio poza facuta pana acum.
Provocarea a fost sa gasim "Povestea" intr-un loc destul de monoton, Piata Traian din Timisoara. Sa batem din usa in usa, sa vorbim cu oamenii pana cand gasim acel ceva pe care vrem sa-l facem fotoreportaj- un termen impartit de noi, americaneste, in doua. Picture story si Photo essay.
Stim acum ca Photo Storyurile, spre deosebire de Photo Essays urmaresc o persoana prin diferite etape. Nu ajungi in C fara sa fi trecut prin A, spunea Andrei. Avem nevoie de un opener, un closer, transition shots si visual variety (unghiuri cat mai diferite). Am invatat sa urmarim exclusiv persoana despre care e storyul si sa nu ne pierdem in aglomeratia de elemente fotogenice. Am descoperit comunicarea si etica in obtinerea accesului in familia in care am stat apoi 3 zile. Andrei a insistat ca trebuie pe cat posibil sa fim acolo inainte ca subiectul sa se trezeasca si sa nu plecam pana cand nu stinge noaptea becul. N-a fost usor.
Cea mai placuta descoperire pentru mine a fost efectul interactiunii in poze, emotii. Imi place mult sa pozez oamenii cum se iubesc.

Multumim Andrei!
Ce-am facut fiecare dintre noi cinci se poate vedea la Seria de vineri/ workshop
4 comments:
doar 5 fotografi ati fost ?
da, 5. a fost cu "preselectie" pe 5 locuri.
eu am avut pile :)
:) hehe
Felicitari oricum. Dupa parerea mea ai cea mai buna serie
Vali
Luiza, suna de parca ar exista niste reguli batute in cuie. Nu e chiar asa.
Nu trebuie neaparat ca intr-un picture story sa urmaresti o persoana. Poate sa fie si altceva. Ce e important insa, si ce face diferenta, este sirul narativ. Sa te ia dintr-un loc si sa te duca in altul. Ideal ar fi sa aiba inceput si sfarsit. Nu cronologic, ci narativ si, mai ales, vizual.
Post a Comment