Wednesday, November 28, 2007

Un roman acordeonist in Viena- ziua 1

Mi-am propus sa fac cateva serii cu romani imigranti in Viena. Fenomentul asta social al emigrarilor masive mi se pare absolut fascinant- e asa o bucatica de istorie la care am norocul sa asist. Ma bucur de cate ori aud vorbindu-se romana in tramvai, in metrou, pe strada- si din fericire mi se intampla de mai multe ori pe zi :). E incredibil cate sacrificii au facut oamenii astia plecand din tara pentru a cauta o viata mai buna.

Pe Sile l-am intalnit cantand pe una din cele mai aglomerate strazi de cumparaturi. Si-a pierdut un picior intr-un accident de munca la CFR, in Bucuresti. In Romania nu avea decat ajutorul social pentru handicap, bani care nu-i ajungeau nici de mancare. Acum e de 4 ani in Austria.
Canta la acordeon pe strazile Vienei. Oficial, legal, cu acte, program si impozite. Principalul scop al vietii lui este fetita lui, Mari. Banii castigati din cantat trebuie ii ajunga pentru chirie, mancare si scoala ei de muzica.


De cateva zile de cand mama i-a parasit el trebuie sa se ocupe singur de copil. Putin dupa 7 dimineata, in timp ce Mari se uita la desene animate, Sile ii pregateste mancarea pentru scoala. Mari are 7 ani, e in clasa intai, nu prea stie germana si spune ca nu intelege aproape nimic din ce vorbeste invatatoarea cu ea. Isi doreste insa mult sa invete sa cante.

va mai urma :)

----------------------------------------------------
deutsch
Ich habe mir vorgenommen mehrere Reportagen über die rumänische Immigranten in Wien zu machen. Das soziale Phänomen der massiven Auswanderung finde ich faszinierend- es ist so ein Stück Geschichte, an dem ich Teil nehme. Ich freue mich so viel wenn ich in der Strassenbahn, in der U-bahn, auf der Strasse, die rumänische Sprache höre- und es geschieht mir mehrmals am Tag. Es ist unglaublich wie viel sich diese Menschen geopfert haben um ein besseres Leben zu suchen.
Sile habe ich auf eine der bekanntesten Shoppingstrasse kennengelernt. Er hat einen Bein an einem Arbeitsunfall in Bukarest verloren. In Rumänien bekam er nur eine soziale Hilfe, die ihm nicht einmal für das Essen ausreichte. Jetzt ist er seit 4 Jahren in Österreich. (Bild 1) In Wien spielt er an einer Ziehharmonika. Öffentlich, legal, mit Programm und Steuer. Das Geld muss ihm für die Musikschule seiner Tochter reichen. (Bild 2, Bild 3) Seit einigen Tagen hat ihm seine Frau verlassen und jetzt muss er alleine für Mari sorgen. (Bild 4, Bild 5). Um 7 Uhr morgens, als Mari noch Zeichentrickfilme anschaut, bereitet Sile ihre Jause vor. Mari ist 7 Jahre alt, ist in der ersten Klasse und sagt dass sie nichts versteht was die Lehrerin mit ihr redet. Sie Wünscht sich aber singenlernen.
Wird noch folgen.

15 comments:

Sebi Sascau said...

Foarte faine! Tine-te de treaba asta...iese ceva super. Bravo! Bune pozele dar mai scoate putin din albastru...parerea mea. Sau poate asa le vad eu aici...

Anonymous said...

Pe mine nu ma da pe spate seria asta. Oamenii din poza sunt cooperanti, poti scoate mai multe de la ei. Prea multe unghiuri tari, prea multe zone arse, prea galbene. E greseala multor fotojurnalisti in devenire: uita complet de tehnica, numai - si numai- povestea o urmaresc, baga la superangulare intr-o veselie. De data asta, in ciuda efortului pe care-l apreciez, cred ca ai fost la suprafata lucrurilor.

Luiza Puiu said...

mersi anonimule, continua :)
de abia am inceput seria, "va mai urma"

Razvan LUPICA said...

bine lucrat luiza

Anonymous said...

fain ;) ...bravo!

Anonymous said...

Luiza. De curiozitate, ce preferi ? Un "foarte bine lucrat" care nu spune nimic, sau o farama de parere, critica, proasta, gresita dar care are ceva de comunicat ? Incredibil cata guma de mestecat leaga neouronu' unora. Pleiada vesela de pe BoG. :)

Luiza Puiu said...

anonimule, tu chiar esti suparat pe mine de vorbesti de guma de mestecat si neuroni in aceasi propozitie.

critica cat poti tu de mult. m-as bucura tare.
o seara faina :)
astept

Anonymous said...

Luiza, stai linistita. :)
Deci, intrebare: de unde-mi dau seama, fara text, ca personajele sunt imigranti ? Cum imi dau seama ca personajele sunt imigranti romani ? Da, sunt imagini facute cu suflet si compasiune. :)

Anonymous said...

mare treaba perseverenta asta, luiza :)
cautarile lui sile pe strazile vienei au avut o finalitate.
ma bucur tare ca te-ai tinut de proiect.
las la judecata anonimilor calitatea fotografiilor si a continutului lor jurnalistic, ca vad ca tare bine se pricep.

Anonymous said...

Imi place foarte mult ceea ce ai facut aici. De la a intra in vorba cu omul pana la a merge acasa la el si a-i spune povestea. Foarte frumos. :)

Spirache said...

E foarte misto entuziasmul tau, sper sa te tina foarte mult findca esti talentata. O alta chestie care probabil o sa iti ajute mult e faptul ca esti chiar interesata de oamenii pe care ii pozezi. Succes!

Alina Lupu said...

dar, da... tehnica.
entuziasmul e maravilios, numai sa fie si fata de tehnica in egala masura :)

anonimii mai au si dreptate.

Either way, never stop shooting!

Anonymous said...

anonymous...iti poti da seama ca sunt imigranti romani din faptul ca el canta la acordeon cu toate ca e in carje...se zbate..clar e roman...si cantand in viena clar e imigrant...deci...mi se pare mie sau tu ai doar 2 neuroni...care sunt in vacanta...

Alina Lupu said...

deci daca se zbate e roman... hmmm... austriecii nu s-o fi zbatand! right!
si autobuzul ala e atat de vienez incat chinez fiind imi dau seama de la o posta! ca sa nu mai spun ca minunata combinatie carje-acordeon e atat de romaneasca incat imi vine sa-mi pun mana la inima si sa fredonez desteapta-te romane!

Oh, come on!

Nu ca apar eu anonimii, dar nu-mi plac persoanele care pornesc in lupta cu argumente inexistente sau mai rau ridicole.

omul a dat indicatii extrem de pertinente si de pe felie. hai mai degraba sa invatam sa judecam inainte sa ne dam inteligenti.

Imi cer scuze, Luiza. Nu e nici timpul nici locul. Am sa sterg comentariul oricum.

superba a doua selectie btw :)

Anonymous said...

Imi pare rau, balada romanasului batut de soarta nu tine. Bine ar fi sa nu ne raliem cu atata usurinta la toate suferintele imigrantilor romani, si in loc de texte si compasiuni imprastiate siropos pe net, sa gasim formule mai reci dar mai eficiente de a ne salva. Revenind, eu vad aici o serie partinitoare, un copil bagat la efect sentimental, "mama parasita", probleme, chirie, etc. Ma uit la seriile tale cu tigani si parca vad mai mult fotojurnalism, un story, imagini-cheie, mediul, povestea. Cu simpatie :)