Friday, November 16, 2007

Fotografi despre care invat la scoala

............Am promis ca o sa pun linkuri la fotografii despre care invat la scoala. Majoritatea sunt contemporani. Profesoara ne-a spus ca ceea ce urmareste vorbindu-ne despre ei, e sa ne deschida mintea. Poate functioneaza :) va pun aici linkurile, poate au efectul dorit :). Descrierea schioapa facuta de mine isi doreste sa trezeasca interesul de a cauta mai departe singur. Pozele de pe google sunt putine si mici. Cautati la biblioteci albumele fotografilor.


Jo Spence (n. Londra 1934) a murit in 1992 de cancer la sân. De când i-a fost descoperita boala a lucrat la o serie de autoportrete numita “Beyond the Perfect Image”. Pozele ei arată corpul feminin- gol si bolnav. Proiectul a fost in anii 70 o rebeliune si o încercare de a face terapie prin fotografie. Ea s-a identificat cu miscarile feministe acelor vremuri, incercand sa impuna fotografia ca mijloc de constientizare a rolului familiei si a femeii. Studentii ei povestesc ca intotdeuna ca examen de admitere trebuiau sa prezinte fotografii cu propria familie si ca Jo credea in rolul de istoric al fotografului.
jo spence cu x
jo spence cu matura
jo spence numa cu papuci

multe poze de jo spence. scroll down

(c) Joe Spence
Andreas Gursky s-a nascut in Leipzig, Germania, in 1955 si traieste bine-mersi acolo. Dupa ce a vandut o fotografie cu 2,64 milioane de dolari, anul asta in februarie a vandut cea mai scumpa fotografie din lume, cu 3,3 milioane de dolari. Subiectele lui sunt consumul, arhitectura, peisajul sau cultura pop, pe care le pozeaza voit, intr-un fel, spun criticii, anonim. In conceptia lui fotograful nu trebuie sa judece, sa provoace critici sau laude prin pozele create, ci doar sa redea extrem de obiectiv realitatea. Proiectul de care vorbesc arata fotografii aglomerate cu mase mari de obiecte mici identice; capete de oameni, produse in magazine, blocuri aglomerate. Intr-un interviu Andreas Gursky marturiseste ca a fost aproape de turnurile gemene la 11 septembrie 2001 dar NU a pozat pentru ca i s-a parut mult prea subiectiv si comercial momentul.
Andreas Gursky -poza galbena in Shanghai
Andreas Gursky- multi oameni

Andreas Gursky- magazin

Andreas Gursky- omuleti in Tokyo

poza CU domnul Gursky

.............................. (c) Andreas Gursky

Pipilotti Rist este artista video, are acum 45 de ani si traieste in Elvetia. A invatat la aceasi facultate cu mine. Seriile ei socheaza, au rolul explicit de a induce privitorul in alta lume, uneori critica a societatii si a politicii, alteori copilareasca, jucausa, "dream-like". Pipilotti adora sa proiecteze autoportrete pe tavanul salii de expozitie. Privitorul este astfel invitat sa stea pe spate, pe covor, intr-o dispozitie ideal de relaxata si sa priveasca in sus la imagini super colorate, super saturate, incearcari de explorare a subconstintului. In alt proiect, Pipilotii se pozeaza in multe multe portrete rujate cu fatza turtita de un geam. Seria protest ruleaza acum pe unul din multele ecrane publicitare din New York, creand impresia de femeie luata prizoniera in lumea marketingului. Jurnalistii obisnuiesc sa o intrebe in interviuri de "salbaticia" ei, dependeta de droguri sau homosexualitate.
imagine din sala de expozitie
picior
floare sub apa

zombi

poza cu doamna Pipilotti
sub apa

...............................................( (.(c) Pipilotti Rist- proiect video

Terry Richardson este un nene de 42 de ani, cu mustata si ochelari, care s-a nascut in New York si obisnuieste sa se fotografieze cand face sex cu cate o domnisoara, doua, sau ocazional trei. uneori pozeaza barbati, banane, picioare sau doar guri rosii deschise larg. Spune despre proiect ca lupta impotriva pornografiei. Fotografiile lui sunt cumparate de Gucii, Levi’s, Sisley si alte firme care suna extravagant. In afara de asta, vinde propria serie de tricouri si prezervative. Albumul "Terryworld", cu el gol pe coperta, este dedicat parintilor lui.

sub birou
poza cu Terry fotografiend
domnisoara cu vaca
guma de mestecat
Interviu in Guardian

KIBOSH by Terry Richardson
(c) Damiani Editore

Nan Goldin s-a nascut in Washington in 1953, a fugit de acasa la 14 ani pentru a se muta cu prietenii. A cantat intr-o trupa de post- punk si a inceput sa fotografieze pentru a-si pastra amintirile. A urmarit in fotografii zi de zi viata prietenilor, travestiti, homosexuali, dependenti de droguri si oameni care au murit de sida sau supradoze. Zece ani mai tarziu a publicat 700 de fotografii sub numele The Ballad of Sexual Dependency”. Nan contrazice criticii care gasesc metafore si simboluri in pozele ei. Spune mereu ca pozele au fost facute doar oamenilor pe care i-a iubit, din teama de nu-i pierde peste ani.
Friends

gay

Valerie and Bruno in bed with blue blanket
serie de poze
travestiti

(C) Nan Goldin

Martha Rosler a protestat de-a lungul timpului prin proiecte fotografice, video, colaje, performance-uri si eseuri. In 1975 a “inventat” Semiotica bucatariei, un proiect video autoportret in care ironizeaza rolul de gospodina al femeii, numind in ordine alfabetica toate obiectele din bucatarie. In alt proiect simpatic face colaje cu poze din reclame si imagini de razboi, aratand fericita gospodina americana care aspira perdeaua dupa care se vad soldati.
Semiotics of the kitchen

Positions in the world

siteul ei

(c) Martha Rosler

Anni Leibovitz (n. 1949 USA) e considereata una din cele mai cunoscute fotografe de moda. E atat de cunoscuta incat numele ei apare in Friends, intr-un episod din Simsons, facandu-i poze erotice lui Homer, sau in American Psycho. Anni a lucrat pentru inceput la Rolling Stone Magazine, i-a pozat pe John Lennon si Yoko Ono cateva ore inainte de asasinare, pe Demi Moor insarcinata, pe Whoopi Goldberg in baie de lapte, pe Sting in desert si chiar pe Queen Elizabeth, la invitatia acesteia. In 2006 publica “Photographer's Life: 1990-2005” unde ne vorbeste despre viata ei privata, despre lesbianism si despre dragostea dintre ea si jurnalista americana Susan Sontag.
Demi moor
Anni Leibovicz cu cenusareasca
Poza cu Susan Sontag
poza cu regina

Whoopi

(c) Anni Leibovicz- Lennon & Ono
Edward Steichen
a fotografiat deja in 1895, s-a nascut in Luxenburg si a fost nevoit sa plece cu parintii in state pentru a lucra intr-o mina de carbune. Am citit ca Edward Steichen este considerat “patriarhul” fotografiei. Steichen a fost pentru o perioada scurta adept al peisajelor neclare, ceata, noapte, prelucrate pentru a obtine efecte din pictura. Stilul se numeste Pictorilism si conform Istoriei artei, s-a incheiat in 1950. Stiechen a devenit apoi in primul razboi mondial, fotograf de razboi, in perioada interbelica a pozat vedete, colaborand cu Vanity Fair si Vouge iar in al doilea razboi mondial a fost conducatorul sectiei de fotografie al marinei americane. Spre finalul carierei a fost si directorulul Muzeului de Arta Moderna din New York. Steichen zice intr-un interviu ca s-a dedicat fotografiei pentru a o ridica la rang de arta iar acum nu mai da doi bani pe acest tel. Fotograful trebuie, in viziunea lui, sa explice omului omul si sa-l ajute sa se cunoasca.

Pictorialism
Captain Steichen's Divsion
Fotografie de moda interbelica
Al doilea razboi mondial -serie
Greta Garbo in revista Life

(c) Edward Steichen

Robert Mapplethorpe a pozat nuduri homo-erotice, masochiste si sado-masochiste, de barbati, in principal negri. S-a nascut in 1946 in America si a exasperat in acele vremuri multe asociatii crestine, conservative si familiale; nu a fost nici macar pe placul Centrului de Arta Moderna a vremurilor lui. In fotografiile sale, Robert Mapplethorpe incearca sa ilusteze sexualitatea corpului masculin, liniile muschiilor dar si foarte explicit homosexualitatea. A fost mult acuzat de exploatarea negrilor prin fotografiile sale si judecat pentru orientarea lui sexuala. Cateva fotografii sunt autoportrete cu biciuri bagate in anus. Atunci cand s-a aflat ca sufera de Sida, pretul fotografiilor lui a crescut surprinzator de mult. Mapplethorpe moare la 42 de ani din cauza complicatiilor bolii.
Bici 1
Bici 2

negru statuie
domn la costum

cot

(c) Robert Mapplethorpe

Dan Graham traieste in New York, este cunoscut ca artist multimedia, video, fotograf, scriitor, sculptor, producator de film si profesor. In 1965 a fotografiat "Homes for America", un proiect cu fotografii si eseuri in care arata lipsa de identitate a caselor americane absolut identice. Proiectul trebuia initial sa fie publicat in revista Esquire dar a aparut apoi, aproape fara fotografii, in reviste de arta. Criticii de arta il descalifica pentru seriile fotojurnalistice si dezaproba colaborarile cu ziare si reviste. O nemultumire a lor a fost ca Graham "evita constient orice tehnica si foloseste in schimb retrageri ieftine de culoare, fotojurnalistice". Nu inteleg.
Majoritatea proiectelor lui sunt legate de arhitectura, de reflexii, sticla si geamuri.

(c) Dan Graham
pavilion de sticla 1
pavilion de sticla 2
case
Homes for america
interviu in paris-art



9 comments:

Alina said...

Interesante lucruri va arata acolo...

* unele linkuri sunt de 2 ori. dar cum ai spus, ii cautam mai departe singuri, dc ne intereseaza. De ex. eu vreau sa stiu ce reprezinta poza aia vanduta cu 3,3 mil. euro!

Luiza Puiu said...

chiar poza din dreptul lui, "99 cent" e cea vanduta cu multi bani.

ggl said...

Oameni plictisiti.. Imi vine sa vomit.

Adrian said...

Nici nu stiu ce sa mai zic. :( Prefer de o mie de ori sa vad un fotoreportaj semnat Luiza Puiu in
locul acestor ciudatenii. Oricum, multumim ca ne-ai impartasit si noua din secretele scolii de la Viena.

Lola said...

adriane, you missed the point of the lesson! :)

frumos. de nan goldin ma pasionasem zilele astea. admirabila scoala aveti. importeaz-o!

diana pavlenco said...

Mie imi place mult ca ne spui ce inveti la scoala. Si astept sa mergi si pe la diverse evenimente sa ne spui cum e. ma intreb adesea ce se intampla in cele 300 si ceva de zile cand nu sunt in Viena. da-i incolo pe vecini;)

ps:vezi ca la sonntag e tot poza cu regina.

Luiza Puiu said...

mersi diana, am corectat toate linkurile stricate. da un semn intr-una din cele 56 de zile :)

Anonymous said...

Frumos Luiza.

Draga Gelu, ma ierti, ai grait ca un roman "ingust". :) Cu atitudinea asta vei pierde. Incearca sa vezi dincolo de un simplu cadru dreptunghiular numit "poza" sau "fotografie". Nu cred ca Jo Spence a facut fotografiile din plictiseala, de Steichen ce sa mai vorbim. Descopera viata fiecaruia prin fotografiile lor, apoi vei descoperi lumea si poate in final te vei descoperi pe tine.

Va salut!
Gicu Serban

delphy said...

superrr
ms mult
eu incerc sa ma documentez singur sa ajung fotograf (am terminat calculatoarele) asa ca postul asta mi-a prins f bine
ms