Ganduri de la Garana

............Gărâna, sau Wolfsberg, e un sat de munte, aproape de Resita. Un fost sat de Pemi, cu case micute si ingrijite iar oameni aproape deloc. Undeva langa sat, pe un camp, o data pe an, vara, se canta frumos la un festival de muzica. In rest nu se intampla nimic.
Am fost in ultimii 3 ani la Garana si niciodata nu am inteles festivalul asa bine si niciodata nu mi-a placut mai mult ca acum. N-am facut poze aproape deloc anul asta. Am umplut insa cate 3 carduri zilnic in anii trecuti. N-am mai stat in primul rand acum, am stat undeva mai in spate, de unde se vede mai bine, cu un Kurtos Kalacs cald in mana si langa oameni dragi tare. De acolo, din fotoliul meu facut din sac de dormit si izolir, mi s-au parut superficiali fotografii care se agitau in fata scenei. Mi se parea ca ei nu inteleg nimic si trag sute de poze pentru publicatiile de la care vin, sau pentru siteurile pe care se vor mandri cu ele refuzand insa sa savureze aroma festivalului.
.............Anul trecut as fi facut diferenta dintre o poza buna de festival si una proasta dupa cateva criterii: O poza ok ar fi fost cu fatza luminata a cantaretului, fara umbre, cu fundal negru, sau daca se poate sa scrie si Garana, frumos, sa localizam. As fi vrut sa se vada la ce instrument canta iar idealul ar fi fost daca de pe fatza se poate citi emotia sau chiar s-ar simti cateva sunete. Asa as fi fost chiar mandra. Acum mi se pare atat de simplu si de departe de povestea festivalului.
..........Daca ar trebui sa povestesc despre Garana in imagini nu ar avea rost sa fotografiez cantareti. Pentru ca Garana e mai mult decat un concert. Si daca ar fi doar un concert, Garana tot ar fi mai mult.
.........Povestea Garanei incepe inainte de data festivalului, incepe in acel sat linistit, in padurile cu multe afine neculese de nimeni. Inaintea primelor zeci de masini de turisti sunt femeile din sat care se pregatesc cu mii de clatite, fripturi si frigarui pentru gurile infometate ce vor napusti. Primele masini de politie, primele corturi amplasate, primele focuri aprinse, toate sunt inaintea primei seri de concerte. Iar prima seara de concerte nu poate fi fotografiata doar prin portrete de cantareti pe scena. Pentru ca asta e doar frisca de pe tort, fara tort. De fapt, nici macar, e doar imaginea cu frisca de pe tort, fara frisca si fara tort. Gustul si sunetului il pot putini transpune in poze.
..............Muzica de la Garana se asculta in diferite feluri. La caldura, in bratele cuiva drag, cu ochii inchisi. As spune eu. Cristina, trece prin trei etape, intai sta cu gura cascata o vreme, de admiratie, apoi minute in sir inchide ochii si se lasa in cadere, iar apoi spre sfarsit se ridica si incepe sa danseze. Asta mi-ar place sa pozez. Si cerceii frumosi care se vand acolo. Si vacile care seara cand se intorc de la pascut cu o privire foarte nedumerita blocand circulatia si incurcand politistii. Si tot ce se intampla in sufletul ascultatorilor, pana tarziu noaptea, pana la ultimul alcoolic inghetat pe buturugile ude. Mi se par asa de frumoase corturile seara, gandindu-ma la sufletele care se incalzesc inountrul lor, la cum sunt oamenii in stare sa-si mute viata pentru cateva zile intr-o plasa mare pe o un deal. Si la tragediile din noptile de ploaie ude si reci. Spiritul Garana, asa cum il simt eu, l-as fotografia dimineata la parau, cand tinerii cu cearcane se saluta cu periuta de dinti. Si in fata cortului, la conserva de pateu. La primul birt din sat, care tot anul nu vinde atata bere si inghetata ca intr-o zi de festival. La al doilea magazin din sat unde cateva zeci de minute dimineta si seara sta atarnat un afis: „vin dupa ce mulg vaca“.
.......Sunt atatea povesti la Garana pe care mi le-as putea imagina in imagini, toate mai frumoase decat ce am pozat eu in anii trecuti. Si toate mai aproape de viata decat poze cu fata cantaretilor. De altfel cred ca toti stiau asta in afara de minte si ca nimeni nu vine la Garna pentru super-numele de pe afis, ci mai mult pentru atmosfera, pentru muzica de visat, pentru aer curat si vin fiert, pentru un fel de liniste si pacea de pe munte. Fotografii au pierdut cumva esentialul, nu inteleg de ce sunt toti in fata scenei mereu si de ce e nevoie sa fie rugati sa nu foloseasca blitzuri.

..........Am preferat sa tin aparatul in cort, sa "tac" si sa ascult anul asta. Sper ca anul viitor sa va arat ce inteleg eu prin Garana. Nu am pozat decat putin la noi prin cort. Plantutele astea le vedeam dimineata cand deschideam ochii. Isi cautau surorile in iarba, cele pe care le-am strivit cu cortul.

Publishing of this post supported by botic...